Pages

marți, 6 august 2013

Luminița Gheorghiu și Ana Ularu sunt mamă și fiică, în filmul Sunt o babă comunistă



În premieră absolută pentru o producție românească, două actrițe apreciate la nivel internațional, Luminița Gheorghiu și Ana Ularu, joacă împreună în același proiect cinematografic, revenind pe marile ecrane din 23 august 2013, în cel mai recent film regizat de Stere Gulea, Sunt o babă comunistă.



Deși a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru interpretarea din Moartea Domului Lăzărescu (2007) și a făcut rolul principal în filmul Poziția Copilului premiat cu Ursul de Aur la Berlin (2013), Luminița Gheorghiu a declarat cu modestie că niciun premiu primit vreodată n-a schimbat-o, ba, din contră, l-a simțit ca pe o responsabilitate în plus pentru ca fiecare rol să iasă perfect. Ana Ularu, una dintre cele mai promițătoare tinere actrițe ale României, o interpretează pe Alice cea temperată și familistă. În ciuda faptului că în 2012 a câștigat la Berlin trofeul Shooting Stars, Ana, își păstrează realismul pentru că „în meseria asta azi lucrezi și numele tău e pe buzele tuturor, iar a doua zi te uită”.

Viaţa liniştită de provincie a soţilor Emilia şi Ţucu este dată peste cap atunci când fiica lor se întoarce din Statele Unite, împreună cu logodnicul ei american. Ceea ce ar fi trebuit să fie o întâlnire fericită se transformă repede într-o situaţie complicată şi în acelaşi timp amuzantă. Părinţii fetei află că tânărul cuplu trece prin probleme financiare grave, aşa că sunt dispuşi la orice sacrificiu pentru ca viitoare familie a fiicei lor să nu ducă lipsă de nimic.

Din 16 august, editura Polirom lansează în librăriile din toată țara bestsellerul semnat de Dan Lungu, Sînt o babă comunistă!, în ediţie limitată. Romanul care a inspirat acțiunea comediei regizate de Stere Gulea este una dintre cele mai traduse cărţi româneşti de după 1989, ediţia în limba franceză fiind dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet în 2008.


O producție MediaPro Pictures, Sunt o babă comunistă va fi lansat de MediaPro Distribution din 23 august, în cinematografele din toată țara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu