Pages

miercuri, 30 octombrie 2013

Nivea iti face cadou o super geanta! Intra in concurs!

Mandreste-te cu stilul tau! Descopera noile editii limitate Nivea Soft by Giles si vezi care dintre ele se potriveste cel mai bine stilului tau.
Apoi creeaza-ti propriul design de geanta. Poate fi a ta! 
Intra in aplicatie AICI!

Harrison Ford face „Jocul lui Ender“, din 1 noiembrie, la cinema



Actorul Harrison Ford se reîntoarce la genul SF care l-a consacrat şi predă ştafeta unui nou erou, cel mai tânăr soldat în lupta împotriva invaziei extratereste din filmul „Jocul lui Ender“,  care vine în premieră pe marile ecrane din 1 noiembrie.


Regizat de Gavin Hood, „Jocul lui Ender“ este inspirat din romanul futurist omonim al lui Orson Scott Card, povestea câştigând Premiile Hugo şi Nebula, dar şi milioane de fani în toată lumea. „Filmul ridică mai multe probleme foarte interesante: Felul în care câştigi este la fel de important precum victoria în sine? Care este graniţa dintre bine şi rău, pentru că uneori încercăm să le ţinem în frâu pe amândouă? Să fii leader înseamnă să îţi impui punctul de vedere cu tiranie sau să îi faci pe ceilalţi să înţeleagă de ce trebuie să te urmeze? Cu toate aceste întrebări trebuie să se descurce Ender, care e doar un copil.”, declară regizorul, motivând astfel decizia de a aduce pe marile ecrane povestea tânărului strateg.

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, o rasă extraterestră ostilă atacă Pământul, salvatorul planetei fiind comandantul flotei internaţionale, Mazer Rackham (Ben Kingsley). Un nou atac este însă iminent, iar colonelul Graff (Harrison Ford) şi Armata Internaţională trebuie să găsească cel mai puternic luptător care să oprească invazia.
Spre uimirea tuturor, salvarea stă în mâinile lui Ender Wiggin (Asa Butterfield), un tânăr timid, dar incredibil de inteligent. El învaţă rapid strategii de luptă dificile, impunându-se în faţa tuturor colegilor lui şi devenind astfel marea speranţă a forţei armate.

Distribuit de MediaPro Distribution, filmul „Jocul lui Ender“ poate fi văzut, în premieră din 1 noiembrie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema, Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanța, Pitești, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureș, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Twins (Ploiești), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (București), Cine Grand (Botoșani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Marcom (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare).

marți, 29 octombrie 2013

Sa plantam pentru planeta!

                                    O initiativa mai mult decat laudabila, marca Yves Rocher!
Abia astept!

Am scapat de parul fragil cu noua gama Dove Intense Repair!

Odata cu sarcina, in corpul femeii se produc adevarate furtuni hormonale. Nasterea nu le rezolva intotdeauna, asa ca avem nevoie de tot felul de mici ajutoare. Cat timp am fost insarcinata, nu mi-a cazut parul aproape deloc. Ei bine, la scurt timp dupa ce bebe a venit pe lume, cam la 2-3 luni, situatia s-a schimbat: parul imi cadea extrem de tare si se rupea la orice atingere. Am incercat numeroase tratamente: pastile, masti naturiste, ulei de ricin...etc etc etc...Degeaba...apoi am cumparat tot felul de sampoane/masti care promiteau marea cu sarea...din nou, degeaba. Trebuie sa recunosc insa, ca dupa mai multe masti naturiste, parul nu mai cadea la fel de tare si nu se mai rupea atat de usor. Totusi, nu era ce-mi doream eu. Ei bine, noua gama Dove Intense Repair m-a cam scapat de problema asta. Nu chiar atat cum mi-as fi dorit eu, insa cam 90%, ceea ce este mai mult decat suficient. Partea cea mai importanta este ca firul de par este hranit si reparat in profunzime, astfel ca nu se mai rupe! Genial! Nu mai adun parul din casa de cateva ori pe zi. 
 

                        Cateva cuvinte despre noua gama si in termeni "stiintifici" :)



Dove îți oferă soluția ideală pentru păr degradat, gama Dove Intense Repair, ce are la bază complexul KERATIN REPAIR ACTIVES care ajută la refacerea keratinei, proteina vitală a firului de păr. Repară firul de păr, la nivel celular, în doar 2 săptămâni.¹
În timp ce şamponul Dove Intense Repair curăță și îngrijește delicat părul degradat, balsamul Intense Repair reconstuiește firul de păr la nivel celular și previne despicarea vârfurilor.¹
Pentru mai multă îngrijire, încercă balsamul-tratament Dove Intense Repair cu dublă acțiune, ce repară firul de păr în profunzime și îl face mai rezistent. Conţine tratamentul ce are la bază tehnologia KERATIN REPAIR ACTIVES, care repară proteinele la nivel celular și balsamul care repară şi închide cuticulele firului de păr pentru a-l proteja de degradare.¹
Oferă-i părului tău cel puţin o dată  pe săptămână repararea intensă de care are nevoie, pentru a deveni frumos şi revitalizat. Bucură-te de masca regeneratoare Dove Intense Repair pentru un păr până la de 10 ori mai rezistent împotriva deteriorării.²
Dove îţi oferă bucuria de a avea un păr mai puternic și mai strălucitor.³ Noua gamă Dove Intense Repair are grijă de părul tău, reparând firul de păr, la nivel celular, în doar 2 săptămâni,
pentru ca tu să îţi poţi exprima creativitatea cu ajutorul celor mai frumoase coafuri.
Pentru inspiraţie, am rugat-o pe Oana Cuzino, prim-ambasador Dove, să împărtăşească câteva dintre secretele ei pentru un păr frumos şi trucuri pentru coafuri ce pot fi realizate în doar câteva minute. Urmăreşte canalul Dove de youtube sau accesează link-urile de mai jos:

Coc de balerină: http://www.youtube.com/watch?v=hJSSYv8U8m0

Împletitură "Coadă de peşte": http://www.youtube.com/watch?v=cgQ3q1IdcRg

¹ După 5 spălări, prin utilizarea şamponului şi balsamului Dove Intense Repair, faţă de un şampon obişnuit
² Sistemul şampon şi mască Dove Intense Repair vs şampon obişnuit
³ Sistemul şampon şi balsam Dove Intense Repair vs şampon obişnuit

luni, 28 octombrie 2013

Am chiulit, stiu...ne dau dintii...

Dragile mele...iertare! Am lipsit cam mult de pe blog, stiu... Bebe e baiat mare de-acum asa ca ii dau dintisorii. Avem deja 7 dintisori si tocmai ce a iesit la lumina si cel de-al optulea. Acesta din urma a fost mai naravas, caci bebe a facut febra aproape o saptamana...sa nu mai vorbesc de episoade crunte de durere cand abia reuseam sa-l calmez. :(
Din fericire dintisorul a iesit la lumina, asa ca durerile si febra au disparut. In locul lor am aparut eu pe blog! Asadar, sa avem o saptamana minunata! Urmatorul post va fi despre experienta cu noul sampon Dove. Un mic indiciu: nu mai adun zilnic parul de prin casa :)

miercuri, 16 octombrie 2013

Iuhuuuuuuu, vine Craciunul!!!!! OPI deschide cadourile mai devreme!

Zilele trecute s-a dat startul Sarbatorilor de iarna! :) Cum asa? Pai...simplu: OPI a decis sa deschida cadourile mai devreme, asa ca a lansat noua colectie de lacuri de unghii : Holiday by Mariah Carey! M-am indragostit iremediabil de nuanta " underneath the mistletoe", un rosu inchis cu sclipiri de diamant. Bine, sotul meu nu a fost de aceeasi parere, dar asta este alta poveste :)))
Lansarea a avut loc intr-un cadru de basm, la Radisson Blue Hotel, unde am petrecut cateva ore in compania celor de la Top Line, unici importatori OPI in Romania, si a catorva zeci de bloggerite si ziariste simpatice. Am pictat globuri, am ras, ne-am facut unghiile. A fost super!
Iata si culorile din noua colectie. Voua care va place cel mai mult?



luni, 14 octombrie 2013

Bebe are gatul rosu? Siropul de brad face minuni!

De aproape doua saptamani, Robert este racit. A luat viroza asta care circula de ceva vreme si nu reusim sa scapam de ea. Mititelul a facut rosu'n gat si abia mai putea manca. Era atat de ragusit incat abia se auzea atunci cand plangea.
Dupa zile intregi de tratamente, (tantum, siropuri etc), gatul lui era la fel de inflamat. Am citit, pe mai multe site-uri si forum-uri, despre siropul din muguri de brad asa ca m-am hotarat sa-l incerc. Este MINUNAT! Dupa numai 2 zile, administrat cate o lingurita de 3 ori pe zi, bebe are din nou voce! Nu mai are rosu'n gat, am scapat! Acum ne chinuim sa scapam si de nasucul curgator...pentru asta stiti ceva tratamente naturiste?!

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Mândreşte-te cu stilul tău! NIVEA Soft prezintă ediţiile limitate semnate de designerul londonez Giles Deacon

Primele ediţii de toamnă ale revistelor de modă sunt în sfârşit aici! În frenezia de moment, răsfoim alert paginile colorate cu zeci de modele noi de hăinuţe, accesorii, pantofi sau genţi, una mai atrăgătoare ca alta. Şi cum moda nu oboseşte niciodată, tentaţii răsar cu fiecare pagină. Multe “nice to have”, dar în final puţine ”must have”. Pentru că din oceanul de atracţii, pe shortlist rămân doar cele care se potrivesc stilului nostru personal, despre care ne place să credem că este unic în felul său. Totuşi, dacă între noua geantă plic şi pantofii aceia de un roşu superb ai uitat să incluzi în buget şi o cremă pentru îngrijirea pielii adu-ţi aminte că stilul merge dincolo de vestimentaţie. În definirea stilului personal este vorba despre atitudine, pasiuni, playlist-ul de pe Ipod sau cartea de pe noptieră. Este vorba despre alegerile personale, de la cele mari până la cele mici şi în final este vorba despre modul în care alegi să ai grijă de tine, inclusiv de pielea ta. Poate ai neglijat-o până acum mizând pe genele norocoase, poate ai amânat momentul achiziţiei pentru că totuşi pantofii noi au stârnit invidia tuturor prietenelor sau poate ai cumpărat-o dar zace abandonată pe undeva fără să te poată convinge. Indiferent de motiv acum poţi începe să ai grijă de pielea ta fără să păşeşti în afara universului modei sau să faci sacrificii în a-ţi exprima stilul personal. 
Pentru un stil unic până în cele mai mici detalii, NIVEA a lansat noile ediţii limitate NIVEA Soft Limited Edition 2013, cu două variante de design unic şi extrem de atrăgător, eficiente pentru îngrijirea zilnică a feţei, mâinilor şi a corpului.
Cele două tipuri de design NIVEA Soft redau printr-o serie de ilustraţii stylish momente sugestive din universul modei: „BACKSTAGE” şi „CATWALK”. Preţ recomandat: 8.27 lei, 50 ml şi 19.33, 200 ml.

Noul design NIVEA Soft Limited Edition 2013 este creat de Giles Deacon, un designer londonez căruia în repetate rânduri i-a fost acordată distincţia “Designer-ul anului” şi care de-a lungul timpului a semnat articole vestimentare pentru Charles de Castelbajac, Bottega Veneta, Gucci şi Emanuel Ungaro. Cu marca sa proprie, GILES, el a colaborat cu VIP-uri precum Scarlett Johansson sau Linda Evangelista, iar printre celebrităţile care îi poarta creaţiile se numără: Kate Moss, Drew Barrymore, Kylie Minogue, Lily Allen, Angelina Jolie sau Gwyneth Paltrow
Crema NIVEA Soft Limited Edition 2013 conţine o formula îmbogăţită cu Ulei de Jojoba ce oferă îngrijire pielii printr-o hidratare intensivă şi un efect revigorant. În plus, Vitamina E protejează structura naturală a pielii şi îţi oferă o senzaţie de prospeţime. Crema are o textura lejeră care se absoarbe rapid în piele, un pH neutru şi un miros delicat şi proaspăt, care te revigorează şi îţi dă încredere în forţele proprii.

Ediţiile limitate NIVEA Soft 2013 sunt disponibile în  două gramaje diferite (50ml şi 200ml) oferindu-ţi ocazia să ai grijă de tine nu doar acasă ci şi pe parcursul zilei, indiferent dacă eşti la o cafea cu prietenele, în drum spre facultate, spre birou sau spre un party.
NIVEA SOFT „BACKSTAGE” sau „CATWALK”, indiferent de opţiune alege design-ul care ţi se potriveşte şi mândreşte-te cu stilul tău!

vineri, 11 octombrie 2013

Massimo Dutti se deschide în București Mall


Deschizător de drumuri în ceea ce privește conceptul de „centru comercial modern”, București Mall continuă să reinventeze shopping-ul, oferind vizitatorilor oportunități inedite de cumpărături și acces la branduri cunoscute și apreciate. Pentru a respecta această tradiţie, celor peste 100 de nume importante din zona de fashion și entertainment li se va alătura, în curând, Massimo Dutti, unul dintre cele mai renumite branduri de modă, parte din grupul spaniol INDITEX - cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume. Magazinul va fi deschis la etajul 1 al centrului comercial, pe o suprafață de peste 500 mp.

București Mall își consolidează astfel, portofoliul de branduri de fashion, poziționându-se ca o veritabilă destinație de top pentru cumpărăturile bucureștenilor.
Din dorința de a oferi experiențe unice de cumpărături și distracție și de a se situa în mod constant peste așteptările clienților, București Mall a dat startul implementării proiectului de repoziționare pe piaţa de centre comerciale din Bucureşti, astfel că în scurt timp vor fi vizibile modificări importante atât în ceea ce priveşte mix-ul de chiriaşi, cât şi designul şi arhitectura.
Despre Massimo Dutti
Cele 634 de magazine Massimo Dutti deschise în 61 de țări își întâmpină clienții într-un design unic și cosmopolit, devenind o destinație constantă atât pentru femei, cât și pentru bărbați independenți ce doresc să se distingă printr-un stil vestimentar impecabil. Colecțiile pe care aceștia le au la dispoziție oferă de la ținute sofisticate, la îmbrăcăminte cotidiană, ușor de purtat.
Massimo Dutti promovează materiale de generație nouă, produsele remarcându-se, fără excepție, prin înalta calitate și confortul deosebit. Texturile rafinate, din fibre naturale și îmbinările inovatoare creează ținute fără cusur, de o comoditate desăvârșită.
Magazinele Massimo Dutti, aflate în locații de retail de prim rang, sunt concepute în jurul nevoilor clienților, personalul specializat asigurând îndeplinirea celor mai pretențioase cerințe.

joi, 10 octombrie 2013

Monica Gabor, altar de lumanari pentru mama sa!

Monica Gabor nu si-a revenit nici acum dupa moartea mamei sale. Vedeta sufera enorm si nu-si gaseste alinarea. Moni a facut un mic altar chiar la capatul patului in care doarme, pe o noptiera, unde are grija ca in permanenta sa fie aprinsa macar o lumanare.
 "Intelegi moartea numai cand se stinge o fiinta iubita", a scris vedeta pe pagina sa de Facebook.

miercuri, 9 octombrie 2013

Naomi Watts este „Prinţesa Diana”, din 11 octombrie, la cinema


Laureată cu Premiul Oscar, actriţa britanică Naomi Watts surprinde din nou printr-o interpretare fără cusur, în filmul „Prinţesa Diana”, povestea celei mai iubite figuri publice din ultimele decenii, care are premiera în cinematografe  pe 11 octombrie.

„M-a măcinat mult timp ideea de a o interpreta pe Prinţesa Diana, pentru că este cea mai cunoscută personalitate a timpurilor noastre. Presiunea a fost foarte mare. Toată lumea simte că a cunoscut-o şi m-am îndoit de faptul că aş putea construi un personaj care să fie doar al meu. Însă propunerea m-a fascinat şi am fost cucerită de povestea de dragoste prezentată. Mi-am dat seama că sunt multe lucruri pe care nu le ştiu despre ea”, a declarat actriţa despre noul său proiect.

Rememorând ultimii ani din existenţa prinţesei, filmul prezintă felul în care Diana luptă pentru a-şi găsi fericirea, trecând peste scurtele momente de singurătate şi despresie. În ciuda celebrităţii şi a statutului social, Diana nu a neglijat niciodată acţiunile caritabile, câştigând astfel simpatia unei lumi întregi.

Regizorul Oliver Hirschbiegel a căutat să treacă dincolo de etichetele sociale şi datele  istorice, realizând un film despre Prinţesa Diana aşa cum nu a mai fost văzută până acum: cu toate trăirile, iubirile şi suferinţele ei.

„Prinţesa Diana” este distribuită de MediaPro Distribution şi are premiera pe 11 octombrie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanța, Pitești, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureș, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureș), Patria (Craiova), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Capitol (Onești), Cinema Twins (Ploiești), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Cine Grand (Botoșani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Marcom (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Cityplex (Constanța și Brașov).

14 ani de București Mall – primul centru comercial modern din istoria României


București Mall, primul centru comercial modern deschis în România a împlinit de curand 14 ani de la deschidere. Septembrie 1999 a fost momentul în care shoppingul și distracția din România au intrat într-o nouă eră, iar consumatorii români au avut  acces la cumpărături la standarde internaționale.

În urmă cu 14 ani, Papa Ioan Paul al II-lea vizita România, Gabriela Szabo a primit titlul  de atletă mondială a anului, tot atunci a avut loc eclipsa totală de Soare vizibilă în România.

În luna septembrie 1999, s-a deschis în România București Mall, primul centru comercial modern, o alternativă complet nouă ce oferea consumatorului român posibilitatea de a-și face toate cumpărăturile și de a se distra într-un singur loc, într-o atmosferă spațioasă și modernă.

Pe parcursul lunii septembrie, București Mall le-a oferit vizitatorilor numeroase surprize aniversare: concursuri, reduceri, concert, expoziție foto, aplicație de Facebook în cadrul unei campanii cu un aer retro pe care am intitulat-o „Mall-ancholia”.
”București Mall este primul mall din România care, după 14 ani de experiență, a traversat cu brio perioada de început a pieței shopping-ului modern. Astăzi suntem pregătiți și dedicați să ridicăm ștafeta la un alt nivel  în care să satisfacem nevoile clienților secolului XXI”, a declarat Răzvan Gaiță, General Manager Anchor Grup.

„București Mall a devenit, în cei 14 ani de activitate, unul dintre punctele de atracție cele mai importante din Sectorul 3 și chiar din Capitală. Prin calitatea și diversitatea ofertei sale de produse și de servicii, București Mall s-a impus pe o piață, care, în timp, a devenit tot mai diversă și mai competitivă. Ca primar, voi sprijini investițiile realizate în Sectorului 3, iar București Mall este, astăzi, una dintre cele mai reprezentative. Urez tuturor celor implicați în activitatea București Mall la mulți ani, cât mai multă energie și creativitate puse în beneficiul consumatorilor bucureșteni și, în mod special, al locuitorilor Sectorului 3”, a declarat Robert Sorin Negoiță, Primarul Sectorului 3.

La momentul lansării, București Mall se întindea pe o suprafață de 31.500 metri pătrați, iar  în 2007 spațiul mall-ului s-a extins cu 9.000 de metri pătrați. Astăzi, în București Mall sunt prezente peste 100 de branduri de renume din zona de fashion și entertaimment.

Planurile de viitor ale București Mall vizează o reinventare din punct de vedere a designului pentru a oferi o experiență îmbunătățită vizitatorilor.

Descoperă gama NIVEA Diamond Gloss! Pentru un păr cu sclipiri de diamant!

Dacă diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei femei, imaginează-ţi pentru câteva secunde cum ar fi să porţi mereu cu tine strălucirea lor inconfundabilă. Şi nu ne referim doar la bijuterii de diamant care să-ţi complimenteze ţinutele, ci la întregirea frumuseţii tale naturale cu un strop de strălucire dată de o îngrijire adecvată. 



 Acum părul cu strălucire de diamant nu mai este doar un exerciţiu de imaginaţie. Cu gama de şampoane şi styling NIVEA Diamond Gloss părul tern capătă un efect de strălucire de diamant!

Formula îmbunătăţită cu particule fine de diamant şi Keratină Lichidă acţionează eficient la nivelul firului de păr conferindu-i un aspect frumos şi sănătos. Cu o textură perlată, şamponul NIVEA Diamond Gloss îngrijeşte delicat, netezind suprafaţa firului de păr pentru a intensifica efectul de strălucire. Astfel, părul lipsit de stralucire capătă reflexii de diamant.

Pentru o îngrijre completă a părului, foloseşte şi balsamul NIVEA Diamond Gloss. Intensifică efectul de strălucire şi lasă părul mătăsos, uşor de pieptănat.
Preţ şampon, balsam: 12,96 lei fiecare

                                                   NIVEA Diamond Volume




Noua extensie de gamă pentru părul subţire şi lipsit de strălucire

Pentru că nu doar părul normal se confruntă cu problema lipsei de strălucire, ci şi părul subţire, lipsit de vitalitate. NIVEA a creat special  noua gama NIVEA Diamond Volume ce redă strălucirea părului subţire, fără a-l încărca.

Formula uşoară, transparentă şi fără siliconi a şamponului NIVEA Diamond Volume redă frumuseţea părului fără a-l încărca, oferindu-i în acelaşi timp strălucire şi volum. Balsamul NIVEA Diamond Volume are de asemenea o formula uşoară, care îngrijeşte şi întăreşte firul de păr asigurându-i strălucirea în toate faţetele sale.

Preţ şampon, balsam: 12,96 lei fiecare
 Fie că ai părul tern şi uscat, sau subţire şi fără volum, gamele NIVEA Diamond Gloss şi Diamond Volume îţi oferă senzaţia unui păr suplu şi mătăsos, cu strălucire de durată! Sezonul rece se anunţă plin de strălucire, iar părul tău arată la fel de bine precum se simte.


marți, 8 octombrie 2013

Mega reduceri Sephora, pana maine inclusiv!

De peste o saptamana ne luptam cu o raceala groaznica asa ca nu prea am avut timp/chef/energie/net chiar, sa scriu pe blog. Azi mi-am facut curaj, caci trebuia neaparat sa va anunt ca mai puteti profita de mega reducerile Sephora doar pana maine! Posesorii de card de fidelitate au 20% reducere la toate produsele, plus tot felul de cadouri, in functie de firma de cosmetice de la care vrem sa cumparam. Eu am achizitionat zilele trecute un parfum barbatesc Boss, pentru care am platit cu 100 de lei mai putin.
Daca alegeam un pafum de la Tommy Hilfiger de exemplu, primeam cadou o geanta de voiaj super mare/frumoasa/cool, asta pe langa reducerea de 20%. M-am oprit insa la Boss, caci nu am gasit altul pe gustul meu, chiar daca nu am primit nimic cadou.Mi-a mai placut oferta Clinique: la orice fond de ten  cumparat, se ofera cadou unrimel si un ruj.
Nu uitati! Reducerile mai sunt valabile azi si maine! Grabiti-va!
Sursa foto: Sephora Romania!

luni, 7 octombrie 2013

NIVEA deschide primul beauty corner personal din ţară



Îngrijeşte-ţi şi înfrumuseţează-ţi tenul în funcţie de caracteristicile sale unice

NIVEA vine în sprijinul tinerelor cu o campanie educaţională care să le demonstreze că fiecare tip de ten este special şi are nevoi speciale, drept urmare este indicat să folosească produse specifice de îngrijire şi curăţare.
Programul numit Eşti unică. La fel şi tenul tău propune femeilor tinere primul beauty corner personalizat în funcţie de tipul de ten al fiecăreia. Un loc în care consumatoarele pot să îşi testeze tipul de ten şi pot să îşi reîmprospăteze singure make-up-ul, pe loc, gratuit, ajutate de un make-up artist.

Toate acestea, în funcţie de particularităţile fiecărui tip de ten, pentru că unicitatea ne defineşte până în cele mai mici detalii. Femei fiind, acordăm o mai mare importanţă tuturor aspectelor care ne fac să fim diferite, iar atunci când vine vorba de tenul nostru, avem nevoie să cunoaştem aceste elemente unice, pentru a-i oferi o îngrijire specială.
Pentru ca tinerele să descopere particularităţile tenului lor şi să afle de ce produse are acesta nevoie pentru a străluci de frumuseţe şi sănătate, NIVEA lansează un program educaţional pilot destinat îngrijirii corecte a feţei.
Credinţa că tenul tânăr fără probleme nu are nevoie de curăţare sau de îngrijire cu un produs hidratant adecvat sau folosirea necorespunzătoare a cremelor în funcţie de tipul de ten, precum şi utilizarea în mod constant a unei creme all purpose pentru îngrijirea tenului sunt principalele probleme caracteristice femeilor tinere din ţara noastră, în ceea ce priveşte ritualul de îngrijire a tenului.
Beauty corner-ul a fost disponibil între 3 şi 6 octombrie în cadrul Afi Palace Cotroceni şi urmeaza în Băneasa Shopping City, între 10 şi 13 octombrie. În această perioadă, femeile pot beneficia de un test de dermo-consultanţă gratuit, făcut de un specialist NIVEA şi pot încerca pe loc produsele potrivite tipului lor de ten. Ulterior, ele pot să obţină sfaturi despre produsele de make-up, despre culorile şi texturile de machiaj care se potrivesc tenului sau fizionomiei lor.
 În plus, în cadrul standului vor fi oferite cadouri la achiziţiile de produse NIVEA, din cadrul Real AFI PALACE Cotroceni şi Carrefour Băneasa.

Programul promoţiei pentru Real AFI PALACE Cotroceni - joi (16:00 - 20:00), vineri (14:00 - 21:00), sâmbătă (10:00 - 21:00) şi duminică (10:00 - 20:00).
Programul promoţiei pentru Carrefour Băneasa - joi (16:00 - 20:00), vineri (14:00 - 21:00), sâmbătă (10:00 - 21:00) și duminică (10:00 - 20:00).
Pentru ridicarea premiului este nevoie de bonul de la casa de marcat.
Premiile sunt următoarele: un balsam de buze NIVEA la achiţia oricărei creme pentru ten de la NIVEA, o pensulă kabuki retractabilă la achiziţia oricărei creme pentru ten şi a oricărui produs de curăţare a tenului marca NIVEA şi un set profesional de pensule la achiziţia oricărei creme pentru ten şi a oricăror două produse de curăţare a tenului marca NIVEA.

vineri, 4 octombrie 2013

Noutati de toamna Yves Rocher

Celebra firma franceza Yves Rocher a lansat de curand o noua linie de produse de cea mai buna calitate. Au reinventat parfumul "Comme une evidence", lansat inca din anul 2003, iar acum, zece ani mai tarziu, se bucura de acelasi succes urias.

10 ani de emotie si feminitate. 10 ani de succes. Apa de parfum Comme une evidence este cel mai bine vandut produs de frumusete Yves Rocher la nivel mondial.
Vaporizator 50 ml-185 de lei

O noutate care pe mine m-a dat pe spate este rimelul Volume Vertige. Formula sa, imbogatita cu Elemi, un extract vegetal cu rol de fixare, aceasta ofera o arcuire vertiginoasa a genelor, timp de 12 ore.
Elixir 7.9, o gama creata pentru toate femeile preocupate de frumusetea tenului, care isi doresc plus de energie si tinerete. O formula inovatoare, texturi fuzionale si surprinzatoare, in perfecta afinitate cu toate tipurile de ten.
In doar 1 zi tenul este vizibil revitalizat, efectul de stralucire este reactivat.
In doar 1 saptamana ridurile sunt reduse, textura tenului este uniformizata.
In doar 1 luna tenul straluceste de tinerete.
De saptamana viioare toate produsele intra in teste (mai putin parfumul, pe care l-am inceput deja si imi place foarte tare). Asadar, peste o luna revin cu impresii la cald!