Pages

vineri, 27 septembrie 2013

„Rush: Rivalitate şi Adrenalină”, din 27 septembrie, pe marile ecrane

Laureat cu două premii Oscar, regizorul Ron Howard reclădeşte rivalitatea inepuizabilă dintre legendarii piloţi de Formula 1, Niki Lauda şi James Hunt, aducându-i în rolurile celor doi sportivi pe actorii Daniel Brühl şi Chris Hemsworth, în premieră pe marile ecrane, din 27 septembrie, în filmul „Rush: Rivalitate şi Adrenalină”.

Pasiunile, personalităţile şi extremele la care au ajuns aceştia în căutarea succesului, au fost cele care l-au convins pe Ron Howard să regizeze filmul. „Când am auzit prima dată despre competiţia remarcabilă dintre Lauda şi Hunt, acţiunea poveştii mi s-a părut absolut irezistibilă. Personajele sunt foarte complexe, pentru că şi rivalitatea piloţilor era crâncenă. Era violentă, sexi, emoţionantă şi nu în ultimul rând triumfătoare. Acestea cred că sunt datele perfecte pentru o poveste dramatică, demnă de marele ecran. În timpul competiţiei din 1976, totul ajunsese la cote maxime. Chiar şi cei care nu urmăreau sportul, vorbeau despre concurenţa dintre cei doi rivali”, a explicat regizorul, fascinat de unicitatea personalităţilor abordate.

Plasat în perioada de aur a curselor de Formula 1 şi inspirat din fapte reale, filmul „Rush: Rivalitate şi Adrenalină” recreează lupta permanentă pentru primul loc a carismaticului Hunt (Chris Hemsworth) şi metodicului Lauda (Daniel Brühl), doi dintre cei mai buni piloţi din istoria sportului. Disputa lor se desfăşoară atât pe pistă cât şi în viaţă personală, atingând cote extreme. Rezistenţa fizică şi psihică este pe punctul de a ceda, însă gloria nu permite nicio eroare.

Dincolo de competiţia sportivă, filmul pătrunde şi în intimitatea celor doi, unde le regăsim pe Olivia Wilde şi românca Alexandra Maria Lara în rolurile răbdătoarelor soţii Suzy Miller, respectiv Marlene Lauda.
Distribuit în România de MediaPro Distribution, filmul „Rush: Rivalitate şi Adrenalină” poate fi văzut, începând cu 27 septembrie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cinema Arta (Târgu-Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Capitol (Onești), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Twins (Ploiești), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (București), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cine Grand Botosani, Cinema Marcom (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Cityplex (Constanța și Brașov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Sun Plaza,  Ploieşti).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu